Legea prin care părinții își pot lua zile libere până la încheierea anului școlar a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Actul normativ prevede acordarea de zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor și după încetarea stării de urgență, până la terminarea școlii.

Pot beneficia persoanele care au copii mai mici de 12 ani sau cu dizabilități, cu vârsta de până la 26 de ani, și care sunt înscriși intră o unitate de învățământ.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPNL şi PMP cer de urgență demisia președintelui CJ Iași: E neputincios, gândeşte haotic şi decide numai prostii
Articolul următorPreședintele executiv al PMP, Marius Pașcan, despre amenda de la CNCD: La comanda UDMR vă prefaceţi că nu vedeţi