Laurențiu Botin
Bosumflat că mamițica, împreună cu mam mare și maman au hotărât să-l ducă cu trenul de plăcere, Goe, degrab vărsătorul de dulceață în șoșoni, s-a supărat că în loc de șapca roșie cu steluță, a naibii fandoseală, soarta l-a lăsat cu tricoul de marinel scurt și pătat. Fandositul, deranjat la burtica-i sensibilă, s-a plâns oricui e dispus să-l asculte că bla, bla blaul său nu este ascultat cu urechile erecte. Să tacă zic, ale mele vorbe sunt rupte din soare, m-a făcut mama intelectual de vază și purtător de vorbe. Da, este vorba despre domnul Romașcanu, cel de la PSD, temporar ministru al culturii. Ajuns purtător de cuvânt, acesta a arătat un tupeu maxim încercând să se ia la trântă cu noi, jurnaliștii care încercăm să acordăm egal timp de antenă tuturor. Păi domnule, să-ți explic. Sau mai bine nu, că oricum nu ai capacitatea de a înțelege după ce cutume se desfășoară o emisiune de televiziune. Pot doar să-ți aduc aminte de greii politicii, aceia care, în timpul când erau la putere se umectau pe nevoia de a apărea la dezbateri acolo unde nu erau pupați în dorsal dar când picau la opoziție, lingeau clanțele televiziunilor pentru a apărea și critica. Am văzut acest comportament de nenumărate ori, deja nu mă mai surpinde. Dar așa tupeu nu am văzut de mult. Supărat ziceam, dl Goe a dat ordin intern să nu mai zică nimeni la tv iar noi am tremurat ca varga de frică. Aflu, de la oamenii zdraveni la cap, colegi cu dumnealui, că hotărârea luată pentru că așa vrea el nu e împărtășită de mulți. De fapt, intrat în jocul cu băieții mari, domnul cu pricina nu știe că există niște reguli nescrise. Poate-i spune cineva, nu de alta, dar s-ar putea să rămână cu onoarea nereparată. Nu am să intru în nicio polemică cu acest personaj din Caragiale, fiecare are drumul lui. Poate doar un sfat amical. Stimabile, ușor cu pianul pe scări, manopera ta sperie dar câțiva nehotărâți.