Autoritățile județene din Alba au început lucrările la una dintre cele mai importante investiții de infrastructură locală din Transilvania. Este vorba despre construcția unei șosele lungi de 78,5 kilometri, care va străbate o zonă până acum inaccesibilă și va lega Munții Apuseni de autostradă, la Aiud. Totodată, drumul va revitaliza comunitățile pe cale de dispariție din zona muntoasă și ar putea avea în viitor și o relevanță turistică. Șoseaua este supranumită ”Transalpina de Apuseni”, din cauza pantelor abrupte și a priveliștilor extraordinare.

Drumul pleacă din Aiud (DN1) spre Rîmeț și ajunge în Bucium Sat (DN 74), trecând prin mai multe sate și cătune aproape izolate, dar cu potențial turistic natural important. De aceea, drumul a fost numit și ”Transalpina de Apuseni”.

Potrivit autorităților locale, pe de o parte, drumul va face ușor accesul spre diferite monumente ale Apusenilor, iar pe de altă parte va revitaliza comunitățile locale din zonă.”Vorbim despre un proiect foarte important pentru o parte a locuitorilor județului Alba. Drumul trece munții din DN1 în DN 74, printr-o zonă extraordinar de frumoasă și de curată. Avem speranța că va readuce la viață comunitățile din aceste zone uitate. Totodată avem și un interes în dezvoltarea turistică a zonei, care, vă asigur, are foarte multe de oferit și este în felul ei unică” a declarat pentru G4Media.ro vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan.



Articolul precedent2,036 miliarde lei! Acesta este impactul financiar pentru măsurile sociale
Articolul următorIoana Constantin: bagați mai mulți bani în economie!