Președintele Iohannis, de voie, de nevoie, a avansat data de 15 mai ca posibilă zi de relaxare a măsurilor stipulate în ordonațele militare. Vestea, primită ca o gură de apă rece după ce setea sfâșietoare te-a chinuit ceva timp, este una mai mult politicaly correct decât bazată pe o realitate medicală.
Iritabilitatea firească din rândul populației, acea enervare surdă când nimic nu-ți convine și ești gata să iei foc din cel mai banal motiv, a cuprins pe nesimțite nația aruncată în izolare. Spaima de îmbolnăvire, nesiguranța veniturilor de mâine, mesajele contradictorii dar și comunicarea deficitară au dus la inflamarea sinelui.
Câți nu s-au săturat oare să audă toată ziua acest cuvânt cu miliarde de pronunțări zilnic, coronavirus, mulți, cred, deja, au o reacție de bufeu mental când deschid televizorul sau orice mijloc de informare și dau de… Covid. Fiecare dintre noi a simțit cel puțin odată ce simte hamsterul care aleargă pe acea roată sau ce a simțit personajul principal din celebrul fim Ziua Cârtiței.
În momentul în care a fost avansată data de 15 mai, presiunea s-a micșorat. Mentalul colectiv a primit o primenire, da, gata, hai că nu mai e mult, trei săptămâni trec ca o zbatere de pleoape. Așadar, 15 mai este o dată mai mult panaceu de suflete decât o zi în care ne vom buluci oriunde, numai să ieșim din casă. Iohannis nu a avut încotro. El trebuia să alimenteze optimismul. Numai că, a doua zi după anunț, românii au prins curaj. Străzile au fost mai aglomerate, unii chiar se plimbau ca bezmeticii, fără rost. Degeaba a existat avertismentul că suntem departe de vârful pandemiei, că trebuie să stăm în continuare în prevenție, nimic nu a mai impresionat unii români. Președintele a mai simțit odată nevoia de a sublinia, în adresare către națiune, că trebuie să stăm acasă, să respectăm măsurile. Degeaba, ideea de apropiată relaxare coroborată cu frumusețea naturii care a explodat în jurul nostru ne-a făcut să credem că deja e 15 mai.M.O.M. Mothers Of Monsters
Joi, mă întrebam dacă am sărit prin mașina timpului exact în ziua de relaxare. Cred că și voi ați observat. Ceea ce nu se mai vede, deși este repetat arătat pe televizor, e faptul că mor oameni în jurul nostru, că am trecut de praguri psihologice de îmbolnăvire și că, surpriză, chiar nu suntem în ziua relaxării. Cât de amăgitoare-i speranța asta. Și cât de ușor se poate transforma superba cu flori de mai în păr în hidoasa hidră. Depinde de toți. Mai rezistăm sau nu?
